Descartes

19 Ian

Daca acest discurs pare prea lung pentru a fi citit dintr-o data, ar putea fi distinse sase parti.In prima parte se afla diverse consideratii privind stiintele; in cea de-a doua, principalele reguli ale metodei  cautate de autor; in cea de-a treia cateva reguli ale moralei extrase din acesta metoda; in cea de-a patra, argumentele prin care este dovedita existenta lui Dumnezeu si a sufletului omenesc, care sun fundamentele metafizicii propuse;in cea de-a cincea parte se are in vedere ordinea problemelor de fizica cercetate, in special explicare miscarii inimii si a altor dificultati legate de medicina, dupa aceea diferenta dintre sufletul nostru si cel al animalelor; iar in ultima parte acele conditii pe care autorul le crede necesre pentru a progresa in cercetarea naturii, precum si motivele care l-au determinat sa scrie.Interesant, ba chiar innovator este la Descart stilul primelor doua parti ale lucrari, stil lucid si ordonat ce propune o analiza biografico-cronologica a nasterii metodei filosofice asemenea cum un poet ar scrie o ars poetica , ingaduindu-si reflexivitatea ca o forma de curaj si auto-critica ca o forma de corectare si analiza in oglinda a propriilor opinii.  Pentru inceput indraznim a spune ca Descartes  defineste natura ratiunii; el o vede ca pe eliminarea unor conceptii locale daca nu chiar proprii pana la totala dezgolire de vreun concept ori de vreo idée  ce ar fi putut fi inoculata prin alte mijloace decat  cele oferite de actul observarii lucide si obiective a naturii umane si a lucrurilor., act accesibil tuturor cum se poate observa din diversitatea comportarilor omenesti in functie de spatial geographic (si implicit de timpul istoric) : Nu este posibil ca toti sa se insele; aceasta dovedeste mai curand ca aptitudinea de a judeca bine si de a distinge adevarul de fals, adica ceea ce numim bunul-simt sau ratiunea este in mod firesc aceasi la toti oamenii; iar diversitatea opiniilor nu  provine din faptul ca unii sunt mai intelepti decat altii, ci doar din aceea ca gandirea urmeaza cai diferite si nu ne referim la aceleasi lucruri. Este clar vizibil aici spiritual umanist ce statea sa explodeze intr-o epoca in care dogma religioasa (si cu ea adevarul manifestat doar ca si crestinism ori doctrina crestina) incepea un lung declin. In ciuda afirmatiei de mai sus insa: …nu e suficient sa ai spiririt fin,important este sa-l utilizam bine.Descartes recunoaste mai apoi avantajul pe care l-a avut(referindu-se aici la statutul social de care a avut parte), avantaj ce i-a permis sa se dedice in tinerete studiului fara prea mari piedici sociale.Ajunge sa cunoasca la inceput literele (manat fiind de conceptia generala conform careia acestea ar lumina spiritual si ar deschide posibilitatea cunoasterii clare si certe a tot ce este util in viata). In ciuda faptului ca dupa absolvire era considerat in randul celor docti nu a cunoscut satisfactie intelectuala ba chiar …eram atat de coplesit de indoieli si greseli , incat mi se parea ca nu profitasem deloc incercand sa ma instruiesc. Asta l-a facut sa aleaga o noua cale dar nu l-a facut niciodata sa dispretuiasca studiul, lectura, limbiile, matematicile, etica si teologia. A urmat desigur o perioada de documentare in aceste domenii, perioada de maturizare atat ca om cat si ca intelect si spirit dandu-i filosofului posibilitatea  unei contemplari cat mai complete( cea ce mai tarziu se va rasfrange in studiile asupra naturii efectuate de catre Descartes.)In acest timp a si calatorit, studiat viata la curte,la armata, cunoscand o multitudine de tipologii umane nici una insa oferindu-i adevarul: Nu e mai putin adevarat ca in timp ce studiam obiceiurile altor oameni nu gaseam nimic care sa-mi ofere certitudini… . Asta  a dus probabil la o nevoie de elaborare a unei proprii doctrine mai degraba decat a le urma pe cele ale predecesorilor, o doctrina care al elimina subiectivismul si de ce nu orgoliul stiintei filosofice de pana atunci si de a limpezii gandirea umana. In ceea ce priveste parerile pe care pana atunci nu le pusesem la indoiala , nu puteam face nimic mai bun decat sa le abandonez pentru a pune in locul lor altele mai bune sau eventual aceleasi, dar privite in lumina ratiunii. Este de altfel imperativ de metionat ca Descartes nu si-a propus niciodata sa creeze adevaruri ba mai mult, probabil constientizand faptul ca natura adevarata a lucrurilor e relativa si subiectiva, el  tine  mai degraba sa lucreze pentru sine nu pentru un public cititor ce i-ar putea aduce renume sau pentru a schimba ceva in cursul lucrurilor(problema la care vom reveni mai tarziu) : Intentia mea s-a limitat intotdeauna la a-mi reforma propriile ganduri si de a construi pe un teren ce este doar al meu.(…) Aceasta lucrare , care pe mine ma satisface intru totul si pe care vi-o infatisez aci ca model,nu vi-o impun insa in niciun fel. Primul contact cu metoda vine din nevoia ,dupa ce in prealabil studiase analiza geometrica, aritmetica si logica, de a elimina punctele slabe ale acestor trei stiinte si de a imbina punctele lor pozitive si benefice in folos proriu spre a-si construi un sistem de gandire bazandu-se pe patru reguli extrase in mare din stiinta logicii:Prima e de a nu accepta decat adevarul ce imi parea astfel in mod evident(…) neputand nicidecum sa fie pus la indoiala.A doua de a imparti fiecare problema in altele mai mici si astfel mai usor de rezolvatA treia de a-si incepe studiul in maniera ierarhica de la o baza de cunostiinte pana la insasi adevarul ultim si invataturile elevate.A patra, de a face atatea enumerari si revizuiri cat e necesar pentru a evita omisiunea.Plecand de la aceste patru principii ( care practic constituie nucleul metodei sale)Descartes deduce trei reguli de morala pe care incearca a nu le abandona pe tot parcursul vietii sale.El le numeste cele trei maxime:Prima maxima este una de conduita sociala ce serveste integrarii si convietuirii in cadru unei comunitati date. Astfel filosoful isi propune sa urmeze stilul de viata si chiar invataturile civiliztiei sale chiar daca recunoaste egalitaea intre natiuni si oranduiri. Desi exista poate oameni tot atat de intelepti printre persi sau chinezi,ca printre noi, mi se pare ca cel mai util ar fi sa ma conduc dupa cei cu care traim.A doua maxima stipuleaza constanta hotararilor si decizilor deja luate, oricat de indoielnice ar fi acestea.A treia priveste scopul gandirii sale si faptului ca acesta nu serveste schimbarii lumii. …a incerca intotdeauna sa ma inving pe mine insumi mai degraba decat soarta si sa schimb mai degraba dorintele mele decat ordinea lumii. Urmand (oarecum) aceasta logica Descartes ajunge in partea a treia a discursului sau sa fie aplicata si nu doar justificata cum fusese in primele doua parti: Astfel, filosoful neaga, neaga intai tot ceea ce il inconjoara apoi insasi existenta, negare ce l-ar pune in postura de observator obiectiv; acesta negare este practic punctul de plecare al gandirii sale caci din acest moment incepand, el porneste in a demonstra, ba chiar „recladi” lumea prin prisma propriilor sale conceptii… . Rationalismul sau merge insa pena la o totala negare a empiricului, negare data de neincrederea , vom vedea mai tarziu, in tot ce nu e in prealabil gandit sau ce nu are sa se fi infatisat sub forma unei contemplari.  „Astfel din cauza ca simturile ne inseala uneori, am plecat de la presupunerea ca nu exista nici un lucru asa cum ele ne fac sa ni-l imaginam”. Ajunge insa sa se nege in mod ipotetic pe sine ( am spus ipotetic pentru ca negarea de sine ar veni in crasa contradictie cu conceptie sa asupra mintii umane si cu crezul sau in putera acesteia), daca gandurile au acelesi constructie cu visele si visele sunt false atunci si gandurile ar putea    fi false in aceasi masura si deci nu ar trebui sa ne incredem in ele pana ce acestea nu au fost demonstrate.Gandesc deci exist , aceasta sintagma a intrat demult in constiinta tuturor nu doar noua, celor intr-un mod sau altul ocupati cu acest domeniu abstract al metafizicii, Gandesc deci exist  a intrat in limbajul popular, a devenit chiar un fel de vedeta la auzul careia majoritatii li-se aprind ochii ca la vederea insasi revelatiei supreme, Gandesc deci exist  e un fenomen pop, e un Elvis al citatelor. Putini insa au zabovit la sensul acestor trei cuvinte si la faptul ca acesta demonstratie a mintii umane, apoi a omului si in final a lui Dumnezeu , este poate cea mai mare eroare a filosofiei. Gandesc deci exist  presupune o demonstratie reflexiva (care fie ca vorbim de filosofie, logica sau lingvistica e falsa), Este ca si cum un element constitutiv defineste constructia din care face parte ( Are spatar deci este scaun- fie ca exista scaune fara spatar sau, abstract, alte obiecte ce au spatar in afara scaunului, o asemenea definitie/demonstratie, nu poate fi niciodata acceptata) . Dintr-un alt punct de vedere, gandul este emis de catre mine deci eu preced gandul fapt care face imposibila existenta gandului inaintea mea si deci in momentul in care eu as fi fals lafel ar trebui sa fie si el. In plus, iesind din sfera logicii, in plan metafizic, eu nu am nici o garantie a validitatii gandului meu…gand care dealtfel ar putea la fel de bine sa fie iluzoriu precum simturile… . Desigur nu am vrea sa ne oprim asupra acestor probleme dealtfel, o prea mica parte a muncii marelui ganditor…caci aceasta eroare posibila nu poate umbri realizarile sale ulterioare sau anterioare ce urmeaza metoda.  In sine eliminarea obiectului pentru al demonstra e singurul gest ce poate face posibila demonstratia caci altminteri, daca am considera lucrurile ca pur si simplu fiind, acestea ar trebui sa fie axiomatice, ceea ce nu poate fi valid din punctul de vedere a unui metafizician.Cartesius cu al sau argument ontologic preluat de  Avicenna (980-1037) si Anselmus(1033-1109), dar desigur modernizat si scos din sfera teologicului, se opune, inconstient unei miscari aproape contemporane lui si reprezentata puternic de Locke (mintea este , tabula rassa ),empirismul.  Conflict care poate fi asemuit ca intensitate cu cel dintre metafizicieni si pozitivisti in secolul XX. Descartes in mod cert a exercitat o vasta influenta asupra ambelor grupari moderne prin felul sau original de abbordare rationalist/pozitivista a lumii spirituale (dar si a celei materiale) …interesul sau nedisimulat pentru ideal si in mod egal pentru materie vine din constructia sa teologica prin care toate erau egale sub Dumnezeu, nu cel al bisericii (  stiind sigur ca drumul care ne duce acolo (in ceruri) este deschis si celor nestiutori si ca adevarurile revelate sunt mai presus de intelegerea noastra.). Voi zbovi putin asupra inflentelor umaniste dar si teologice ce au miscat spiritul lui Descartes. Inaintasi sai i-as considera pe Erasmus (1466/69- 1536) , chiar daca nu a preluat niciodata stilul radical al acestuia si Giordano Bruno (1548- 1600). Ratiunea, ca metoda de vindecare a societatii, prin eliminarea superstitiei si absurdului l-a costat pe ultimul viata , ars fiind pe rug . Descartes a vazut in ratiune insa ceva mai mult decat o simpla eliberare sociala cum o facusera cei doi inaintea sa, pentru el, situatia sociala a omului e un subiect ce il preocupa prea putin(poate doar face cateva vagi referiri precum cea referitoare la faptul ca putine legi sunt mai bune decat multe, fiind insa si aici vorba de o alegorie). Descartes vede in ratiune un mijloc de al releva pe Dumnezeu si aici credem ca ar trebui sa zabovim mai mult; problema lui Dumnezeu la Descarte e una foarte complexa si ueori aparent paradoxala sau vaga insa adanc inradacinata in Filosof si in scopul elaborarii metodei sale.  Evanghelia Adevarului este bucuria celor care au primit de la Tatal adevarul gratiei cunoasterii Sale… daca Descartes ar fi luat contact cu Valentinus in mod cert intre cei doi ar fi existat o potrivire de viziune religioasa… consideram ca ambii privest gratia divina ca pe un dar accesibil tutulor iar ambii vad in Dumnezeu bogatia si culminarea celor ce pot fi cercetate. Pentru Descartes ratiunea culmineaza cu partea a patra a lucrari sale (ceea ce urmeaza partii a treia fiind mai degraba o ramura stiintei decat a cugetului filosofic.): Ordinea problemelor de fizica  si Ce lucruri sunt necesare pentru a progresa in cercetarea naturii.  Astfel : Caci de unde stim ca gandurile care ne vin in vis sunt mai false decat celelalte, din moment ce ele nu sunt mai putin vii si expresive? Oricat de mult ar studia chiar spiritele cele mai luminate aceasta chestiune , nu cred ca ar putea da un motiv suficient de puternic pentru inlaturarea acestei indoileli, daca nu presupun existenta lui Dumnezeu  deci este foarte usor sa admitem ca visele pe care le avem in somn nu trebuie deloc sa faca sa ne indoim de adevarul gandurilor pe care le avem cand suntem treji… si Dumnezeu devine din obiectul demonstrat argument intr-o demonstratie ca si in : Caci ratiunea nu ne spune ca ceea ce vedem sau ne imaginam astfel este adevarat, dar ea ne spune ca toate ideile sau notiunile trebuie sa aiba un fundament de adevar. Caci n-ar fi posibil ca Dumnezeu, fiinta cu totul perfecta si adevarata, sa le fi sadit in noi fara ca ele sa fie adevarate.  Astfel Filosoful isi demonstreaza metoda. Descartes lucreaza intotdeauna cu si despre Dumnezeu chiar daca nu o face in modul traditional, autoritar… el il demonstreaza nu il presupune sau considera valid pentru ca asa ar scrie in scriptura, asa ar presupune clericii sau ar fi stipulat sfintii si parintii bisericii. Faptul ca din punct de vedere politic unii au vrut sa atribuie lui Descartes o latura materialista (In „fizica” sa, Descartes a atribuit materiei o forta creatoare de sine statatoare si a considerat miscarea mecanica drept viata materiei. El a separat complet „fizica” sa de „metafizica” sa. (…) Materialismul cartesian dainuie si azi in Franta,… ; K. Marx) este o consecinta a modului sau de a privi rational totul insa este eronat, o afirmatie conform careia Descartes separa fizica de metafizica, nu doar ca este gresita dar absurda in acelasi timp – la Descartes Dumnezeu e motorul tutulor lucrurilor, iar aici nu incape nici un dubiu… .Consider ca alt punct vital al filosofiei carteziene este latura sa lingvistica, felul in care , poate asemeni lui Carnap, incearca sa oranduiasca limba in asa fel incat aceasta sa devina exacta, clara si suficienta stiintelor. De altfel, probabil cel mai mare lingvist al secolului XX alaturi de Eco, Noam Chomski spune urmatoarele: Sublinierea lui Descartes a aspectului creator al utilizarii limbajului, trasatura esentiala si definitorie pentru limbajul uman, isi afla incheierea rodnica in eforturile lui W. Von Humboldt de a dezvolta o teorie comprehensiva a lingvisticii generale; astfel parintele gramaticii generativ transformative vede in Descartes un punct de plecare pentru studiul si dezvoltarea studiului limbii.           In incheiere tin sa introduc un gand personal… Acest text se vrea o incercare, poate inceputul unei viitoare mult mai vaste analize…caci pe parcurs, in timp ce inca citea Discursul m-a cuprins doar o dorinta nu doar de a aprofunda acest subiect ci si o stare in care simteam o stransa legatura ce sa naste… .                      BIBLIOGRAFIE: Rene Descartes – Discurs despre metoda de a ne conduce bine ratiunea si a cauta adevarul in stiinte.Noam Chomski – Cartesian LinguisticsAcademia romana – Descartes si spiritul stiintific modern.Datele nasterii si mortii numelor citate in aceasta lucrare – http://www.wikipedia.org 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: