Hegel vs. Popper, de muza mea.

23 Ian

În căutarea sensului istoriei

 

 

 

 

                                                                        Hegel vs. Popper                              

                                                                                                                                               

 

 

 

 

 

 

 

 

 

           

                                               

În cele ce urmează , doresc a face o paralelă între concepţiile lui Hegel si Popper , cu privire la istoricism , concepţii ce şi-au lăsat amprenta asupra gândirii până în ziua de astăzi.

            Cuprinşi într-o lume nestatornică, prinşi într-o succesiune de vise, fericiri, ţeluri care ne stârnesc fără odihnă, uităm a ne întoarce privirile spre vremelnicia timpului care distruge forme de viaţă, forme de viaţă ce au fost cândva pline ,, de sevă şi bogaţie1”.Însă din propria cenuşă totul prinde din nou viaţă căci ,, din viaţă se naşte moarte, după cum din moarte se naşte viaţă”. Spiritul istoriei, la Hegel, este unul care progresează, nu se află nici când în odihnă şi migrează spre perfecţiune, spre cauza finală, pentru autoîmplinire. Spiritul se găseşte într-o continuă transformare, se maturizează încet şi în tăcere. Pentru el nu există universalitate reală ci doar una abstractă. Spiritul reprezintă determinare internă a istoriei care şi- a dat existenţă, factor determinant absolut izvorât  dintr-un principiu lăuntric nemodificabil, care se face pe sine ceea ce este în sine. Noul se poate naşte doar în preschimbările din domeniul spiritului.Universul exista ca esenţă, fiinţează în sine, şi în interiorul tuturor lucrurilor. Spiritul este conştiinţă de sine, raţiunea universală. În a sa Filosofie a Istoriei, Hegel spune că Raţiunea stăpâneşte lumea, istoria având astfel o desfăşurare raţională. Raţiunea îşi este sieşi Materia Infinită pentru întreaga existenţă naturală şi spirituală, iar Istoria Universală pune în evidenţă propriul său spirit.

            Hegel consideră că spiritul istoriei evoluează în trei etape: ca primă fază, spiritul e cufundat în natural, apoi păşeşte în conştiinţa libertăţii sale(raţionalităţii-iar pentru a ajunge în această etapă spiritul trebuie să se opună în el însuşi, sieşi, să se înfrângă pe sine dorind să-şi înfăurească propriul său concept)  finalizând prin universalitatea libertăţii în conştiinţa de sine. Spiritul unui popor poate fi cunoscut doar pe cale spirituală, adică pe calea gândului. Spiritul se realizează pe sine iar menirea lui este să se „zămislească pe sine”.

            Pentru Hegel, Providenţa Divină este cea care urmăreşte perfecţiunea lumii. Universalul reprezintă pentru Hegel adevărul certitudinii sensibile, este un scop, în cursul lumii el există ca interior. Hegel face chiar şi o clasificare a felurilor de a trata istoria. Astfel, aceasta poate fi: nemijlocită( istoriograful transmite evenimente petrecute în timpul vieţii lui), reflectată( istoriograful intervine subiectiv şi transmite o istorie generală şi prelucrată a faptelor istorice) şi filosofică( istoriograful transmite sensul adevărat al istoriei).

            Ne simţim constrânşi de universul hegelian, un univers creat pentru a aduce lămuriri concrete( asupra istoriei şi al ţelului ei) dar în care limbajul folosit este unul metafizic, greu accesibil. Astfel, se crează disconcordanţă între ceea ce îşi propune filosoful şi modul în care realizează acest lucru, fiind stăpânit de „magia cuvintelor pompoase”.

            În concepţia lui Popper, Hegel reprezintă sursa tuturor istoricismelor contemporane, fiind un urmaş al lui Heraclit, Platon şi Aristotel. Prin teoria lui aristotelică despre schimbare şi teoria teleoligică – totul tinde către un scop final – acest scop ajungând la Hegel „ esenţa ascunsă nedezvoltată”. Este criticat dur de Popper, deoarece acesta îl consideră un susţinător al totalitarismului, o nouă verigă care promovează ideile platoniene împotriva libertăţii.

            Hegel afirmă că pentru a ajunge să îţi „ dobândeşti Existenţa” adică pentru a-ţi împlini spiritul este necesar să iţi „ afirmi personalitatea” ceea ce, la nivel istoric, presupune dorinţa de a domina lumea. Pornind de la ideea că statul este entitatea supremă a lucrurilor, Hegel uită de importanţa indivizilor, pătrunzând astfel spre lumea totalitaristă, în care individul işi pierde orice valoare, de orice natură.

            Popper construieşte o paralelă între lumea lui Platon, în care alternează cele două planuri ( lumea sensibilă şi lumea ideilor) şi concepţia hegeliană, în care ideile sunt identice cu lucrurile în schimbare. Spre deosebire de Platon, Hegel susţine că dezvoltarea lumii schimbătoare ( în care totul se mişcă) are o tendinţa progresivă, spre o cauiză finală ( „ idee absolută”), astfel istoricismul acestuia poate fi catalogat ca unul optimist.2

            Continuând teoriile colectiviste ale lui Platon şi Rousseau ( pentru care statul reprezenta un contract între indivizi, iar libertatea  se putea înfăuri doar urmând legile statului), Hegel înzestrează statul cu „ o esenţă conştinetă” care este reprezentată de raţiune sau „ spiritul colectiv al Naţiunii”.Precum preciza şi în „ Fenomenologia spiritului”: „ raţiunea este spirit, iar spiritul este adevărul nemijlocit… este viaţa etică a unui popor”3. Aşadar, pentru Hegel istoria îşi are propria raţiune iar pentru a putea cunoaşte „ spiritul naţiunii” este necesară studierea istoriei sale. Astfel, pentru ca un popor să se poată impune şi să îşi dezvolte individualitatea, este necesar războiul contrariilor şi unitatea sau identitatea lor, acestea reprezentând unele dintre ideile principale ale dialecticii lui Hegel.

            Statul hegelian este un stat  – natiune , iar fiecare naţiune îşi are propriul spirit (volkgeist). El vede istoria ca un proces ce se desfăşuară după legi necesare formată din etape de creştere , maturitate şi declin , proces încheiat raţional cu formarea spiritului universal , absolut (weltgeist) .

            Popper consideră că pentru a putea comenta istoria este necesar a–ţi pune problemele fundamentale ale societaţii, ale moralei şi ale politicii, a selecta acele fapte, care sunt interesante din pricina legăturii lor cu o teorie ştiinţifică mai puţin preconcepută şi care au relevanţă şi ar putea afirma şi testa acea teorie.Însă, această teorie ştiinţifică va fi influenţata in mare măsură de punctul de vedere al comentatorului, de timpul, spatiul şi contextul social în care acesta trăieşte.

            Popper face o analiză a problemei adevărului şi a falsului într-o teorie ştiinţifică. Pornind de la infinită varietate a aspectelor posibile din lumea noastră, ne este aproape imposibil a eticheta adevărul. Teoria faibilista  a lui Popper îmi pare foarte concludentă. În această lume plină de posibilităţi este fals a spune că suntem în măsură a descoperii adevărul ultim. Fiind imposibil de a ne detaşa de propria subiectivitate vom analiza chiar şi faptele ştiinţifice din perspectiva unei educaţii, a unui spaţiu şi timp, a unui context social în care ne aflăm şi de care suntem puternic influenţaţi. Suntem mereu supuşi incertitudinilor, iar singurul lucru de care putem fii siguri este falsitatea unei teorii care va fii (sau nu ) la un moment dat combătuta, ajungâdu-se astfel la un sistem de probleme şi „fiice probleme”. Propria minte ne poate înşela din multe puncte de vedere, astfel, atunci când spui că ai descoperit adevărul ultim ( tinând cont in special de problemele filosofiei precum moartea, morala, mintea,timpul, Dumnezeu e.t.c)nu poţi fi decât inocent şi prins in propria-ţi lume iluzorie, ceea ce duce la autoamăgire.

            Pentru Popper tot ceea ce ţine de  doctrina deterministă şi de determinismul fizicalist şi idealist reprezintă un „coşmar”. Putem demonstra, că determinismul este fals, prin faptul că nu se poate demonstra că tot ceea ce ţine de viitor este determinat, astfel indeterminismul trebuie acceptat. După Popper singurul lucru care poate fi acceptat ca adevăr categoric , in cazul descrierii istorice, este infinitatea posibilităţilor de studiu a istoriei.Diferenţa dintre ştiinţele exacte şi istorie este reprezentată de posibilitatea de a face experimente, a testa şi a căuta fapte noi, ajutând la unificarea ştiinţei ca şi la explicarea ei,interesându-ne cu precădere legile(ipotezele)universale. Ştiinţele istorice sunt cele animate de interesul pentru evenimente specifice si pentru explicarea lor, fapte ce sunt extrem de delimitate şi particulare încât nu pot fi repetate sau generate după bunul nostru plac. Pentru o retrospectivă în istorie sunt necesare interpretările, „punctele de vedere”pentru a putea crea o culoare locală,căci dat fiind că fiecare generţie îsi are proprile probleme, frământări, interese, acestea îşi vor făurii istoria in propriul lor fel.

            Aşadar istoricismul îşi propune să descopere „sensul istoriei” însă concluzia la care Popper ajunge este că : „istoria nu are un un sens”. Ajungem astefel să descifrăm care este punctul culminant în care filosofia lui Popper se contrazice cu cea hegeliană (chiar dacă Popper îl ironizează pe parcursul întregului capitol: Hegel şi noul tribalism din cartea „Societatea deschisă şi duşmanii ei”).

Spiritul – naţiune care tinde spre „esenţa ascunsă nedezvoltată” se transformă la Popper in ideea că „istoria nu are sens”. Ajunge la această concluzie deoarece, ţinând cont că domeniul faptelor este infinit se impune o relaţie în funcţie de interesele noastre(istoria artei, a limbajului, a politicii, a spiritualitaţii e.t.c. )

            Dacă ar exista o istorie aceasta ar trebui să fie o istorie a tuturor oamenilor , a tuturor speranţelor, a suferinţelor, nevoilor. Ar trebui ca destinul fiecărui individ să nu fie omis, să nu existe selecţii şi să nu se mai pună accentul pe lupta pentru putere care duce inevitabil ,în concepţia lui Popper,  la dezastre ale umanităţii.Dar acest lucru nu se poate petrece deoarece oamenii sunt predispuşi la cultul puterii(„istoria care s-a scris, istoria celor Mari şi Puternici, este cel mult o comedie ieftină … jucată de nişte puteri aflate în spatele realităţii”5)

            Chiar dacă pentru Popper istoria nu are nici un sens in sine şi pentru sine şi nu tinde spre „cauza finală”, oamenii pot sa-şi făurească proprile scopuri, să-i confere istoriei un sens. Chiar dacă pare a fii contradictoriu, nu este,deoarece aceste scopuri sunt recunoscute ca pornind de la nivel individual şi nu trebuie acceptate ca adevăruri universale, ultime. Acestea sunt scopurile, care in viziunea lui Popper pot aduce istoriei un anumit progres. Prin acestea oamenii pot lupta pentru egalitate, petru distrugerea tribalismului deci pentru „societatea deschisă”. Raportând acest lucru la individual, oamenii sunt de asemenea capabili să-şi făurească propriul destin. Consider ca oamenii sunt cei care formează istoria, pot să o schimbe, fiind responsabili de alegerile pe care le fac. Dacă suntem de acord cu teoria hegeliană asupra spiritului istoriei ne-am anihila din start orice fel de libertăţi. Ne-am considera nişte marionete pe scena vieţii care făra să aibă ce face, ar trebui să urmeze cursul firesc al naturii, al istoriei in sine. Astfel individul ar fii o piesă de şah mutată de providenţa divină, fără posibilitatea de a putea fi numit  om raţional. Totuşi , consider, ca există un anumit spirit al istoriei,adică ,o anumită ciclicitate care se transmite prin educaţie şi de care indivizii nu se pot elibera. De exemplu mă consider inhibată incă de ideologia comunistă, care încă nu s-a putut autodizolva şi care îşi va mai păstra „izul” încă câteva generaţii de acum in colo. Determinismul hegelian poate fii comparat cu doctrina creştină , în care de asemenea, prin existenţa unui destin(chiar dacă se incearcă introducerea unui fals liber arbitru), omul işi pierde din libertate(„adevărul vă va face liberi” „eu sunt adevărul”6 –adevărul fiind reprezentat de „cuvantul” lui Dumneyeu, adică de poruncile din Biblie). Acest lucru pentru un om din societatea noastră pare paradoxal chiar incoerent.

            În concluzie ne rămâne libertatea de a ne alege calea pe care să o luăm: să  considerăm istoria ca pe un spirit care tinde spre atingerea perfecţiunii sau să vedem in ea non sens… să ne vedem liberi si responsabili sau să ne credem purtaţi de spiritul absolut care reprezintă raţiunea universală. Nu mă simt in măsură a critica aceste concepţii dar pot spune că pentru mine adevărul ultim nu poate fii accesat de oameni , aşadar nu pot accepta ca adevărată şi desăvârşită nici o teorie(ceea ce spunea şi Pooper intr-o anumită măsură). Suntem prea slabi şi când incercam să ne considerm deţinătorii adevărului cădem în propria iluzie si autoamagire.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie:

Hegel-Fenomenologia spiritului.Editura IRI,Bucureşti,2000 Traducerea de Virgil Bogdan. Cap VI.BB-Spiritul

K.R.Popper-Societatea deschisă şi duşmanii ei. Vol II , Editura Humanitas,Bucureşti,2005.traducerea de D.Stoianovici

Hegel-Introducere-Felurile de a trata istoria

Hegel-Mersul istoriei universale

 


1 Hegel-Prelegeri asupra  Filosofiei a Istoriei

2 Popper- Societatea deschisă şi duşmanii ei

3 Hegel-Fenomenologia spiritului. Cap VI BB.Spiritul

5 K.Popper-Societatea deschisă şi duşmanii ei.cap 25 Există un sens al istoriei!? p . 357

6 Biblia

 

 

Anunțuri

3 răspunsuri to “Hegel vs. Popper, de muza mea.”

  1. Cristian Florentin Martie 30, 2010 la 12:00 pm #

    N-am sa pricep niciodata cum o persoana care reuseste sa dezbata interesant o asemenea tema, si are in spate numeroase lecturi, nu este in stare sa scrie corect romaneste.
    Dau exemple: „suntem în măsură a descoperii”
    : „singurul lucru de care putem fii siguri este falsitatea unei teorii care va fii (sau nu)”

    Ce naiba?

  2. Waszlaw Aprilie 1, 2010 la 12:24 am #

    sa-mi bag pula… de parca au treaba una cu alta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: