Despre limita(part 1)

27 Ian

circle_limit_iii.gifLimita la presocratici si limitele presocraticilor.          De Muza mea

A vorbi despre limita la presocratici in conditiile in care inca nu ne putem da seama de termeni, cuvinte si concepte invocate si practica lingvistica nu poate fi decat o provocare. Nu cred ca gresim afirmand ca prin Homer, prin literatura deci, substantivul „per” apare la greci odata cu primele manifestari culturale. Aceasta pare legat mai ales de notiuni referitoare la corpuri ale caror proportii depaseau puterea de cuprindere a omului: perata erau limitele presupuse si deduse, limitele pamantului, ale marii, ale cerului, ale astrelor, ale universului insusi.

Intrucat experimentarea acestora era limitata, ele erau „cunoscute” doar prin accesul zeilor.

Tinand cont ca reflectia filosofica se naste numai in existentele deosebite si numai in ceasurile lor mari, trebuie sa descoperim ce anume s-a petrecut in spiritul unei populatii divizate geografic intr-o diversitate infinita si cu variatii infinite de forme dar care avea ca orizont intalnirea cerului cu marea.Orizontul acestei populatii ca intalnire a marii cu cerul, ramanea indefinit si se indaparta iarasi si iarasi fara prea multe puncte de reper. Posibil ca numai in acest cadru indefinit putea sa apara ca prim concept filosofic apeiron-ul care in traducere literara inseamna „fara limita”. Insusi pamantul grec este o invitatie la viata spirituala. Linia domina continutul, forma-materia, spiritu-natura. De aceea natura e aici atat de aproape, vizibila, tangibila si totdeauna usor de contemplat: sta, ca supusa, in fata mintii. Nimic haotic, nimic far’ de masura de salbatic. Toate manifestarile ei, de putere, masura sau culoare au limita si ordine atata vreme cat ordinea se potriveste cu fiecare element al intregului. Si fiecare element, tocmai pentru ca e si „masurat” , serveste intregului integrandu-se in el. Astfel ansamblul devine armonie , unitate, intelegere. Aceasta natura aduce si alte daruri; priveliste unei naturi atat de supuse de forma si atat de „masurata” nu anihileaza cu greutatea ei constiinta. Dinpotriva , ea invita neincetat constiinta la o colaborare interna la un acord al spiritului cu materia a subiectului cu obiectul: se pastreaza in felul acesta eul spectatorului, se pastreaza individualitatea omului in fata elementelor naturii, ii ofera libertate, nu il limiteaza In felul acesta este creata intaia premisa a vietii teoretice: eul. Individualitatea, autonomia individului- acesta este fundamentul civilizatiei europene bazate pe ratiune.

Trebuia ca populatia sa ofere cele mai potrivite conditii psihologice: filosofia de la inceputul veacului VI dinaintea erei noastre, in filosofia inceputului milesian este prima replica data in spiritul unei viziuni fizicale asupra Universului, reprezentarii lui mitice care satisfacuse vreme de secolo cerintele constiintei sociale a grecilor.

O populatie non-asiatica, fatalista si supusa dar de neinfrant, cu un instinct de viata foarte puternic, cu o dragoste de pragmatic, de masura, cu posibilitati de gandire logica si inainte de toate cu o individuualitate foarte accentuata. Aceasta populatie risca impunerea unei alte mentalitati decat cea in care se nascusera si care parea o evidenta naturala si sa o inlocuiasca cu alta. Posibil ca acesta este momentul in care apare in limba acestui popor radicalul per-, limita asupra caruia G. Liiceanu se apleaca reusind o sistematizare a coerentei sensurilor lui, subliniindu-i locul de exceptie capatat in viata unui popor ca cel grec.

Trebuia totodata sa soseasca timpul potrivit, timpul cand sufletul neamului acestuia, prin limba lui-martor loial al experientelor de viata a unui popor-ajunsese la limita in care demitizarea ontologiei poate face posibila ruptura intre mit si logos.

Ambitia miturilor oferea unele piese a caror plurivalenta se arata susceptibila sa sustina si fidelitatea religioasa. Miturile sunt promovate catre nivele mai inalte ale abstractiei pana aproape de punctul in care simpla conditie a credintei se arata prea slaba spre a rezista, gata sa cedeze locul abstractiei realiste, filosofice. Vorbind de aparitia filosofiei Milesiene s-a afirmat fara a se trece limita adevarului ca filosofia se naste din ceea ce neaga: ea neaga mitologia dar in acelasi timp isi infige radacinile intr-un sistem de reprezentari mitice de care se limiteaza cu incetul printr-un proces de rationalizare progresiva.

Raporturile lumii grecesti cu civilizatiile Orientului Apropiat au avut contributia lor la cumularea de idei fizicale incepute in veacul al VIII cand in metropolele grecesti incepe vremea colonizalilor si implicit a navigatiei departe in largul marii. Navigatia prin calatoriile in directii multiple si la distante relativ mari va dezvalui urmasilor lui Homer ca spatiul este omogen sub raport calitativ, ca universul este lipsit de mistere si fantome. In fata populatiilor de navigatori lumea incepe sa-si dezvaluie secretul teoretic al unitatii si calitatii ei materiale. Pentru functia anti-mitologica a practicarii navigatiei exista si exemplul negativ al Arcadiei izolata, limitata de relief prin coastele marii, a ramas mai mult decat oricare alta regiune a greciei retransata in lumea miturilor celor vechi, starina de zbucium.

Expansiunea geografica participa la denuntarea si compromiterea asupra raportului om-lume schimband configuratia mitica homero-esoitica „ omul e subordonat al spatiului inchis-limitat, delimitat de okeanos ”.

Toate acestea constituie substratul propice sa se ofere actul teoretic, revolutionar savarsit de Thales. Acest substrat de idei si dispozitii psihologice justifica posibilitatea cotiturii spre anti-mitologism materialist, totusi in limita neschimbarii de directie ca act si „forma”.

Este momentul aparitiei primului concept in gandirea filosofica a vechiilor greci, concept care avea si are menirea sa starneasca inca si acum controverse starnite inca din antichitate: apeiron-ul.

Deja dupa Anaximadru arhe –ca inceput, punct de plecare , principiu, substanta subiacenta ultima, principiul indemonstrabil ultim-este apeiron-nelimitatul.

Termenul e susceptibil de variate interpretari in functie de cum intelegem limita.

Apeiron-ul compus din alfa privativ indicand absenta si to peras –limita, a adus inca de la primele interpretari diverse intelesuri. Aristotel dezvolta in Fizica sa o ampla discutie despre diversele intelesuri ale cuvantului dintre care unele, de exemplu cele de infinitate spatiala, pot fi respinse ca anacronice pentru gandirea lui Anaximandru. Ceea ce insa ideea sa de apeiron implica sigur este durata nelimitata in timp, o rezerva infinita de substanta de baza astfel incat generarea [ genesis ] si distrugerea [ phtora ]nu inceteaza niciodata si, in fine, nedeterminarea, adica absenta limitelor interne pe care le presupune distingerea ulterioara a corpurilor fizice simple, aerul si apa.

Este de asemenea posibil ca Anaximandru sa-si fi reprezentat aceasta uriasa masa de material ce inconjoara kosmosul nostru ca pe o sfera, asadar ca fiid si in acest sens fara limita, adica fara inceput si sfarsit.

Apeiron indica efortul sau de a se indeparta de concret, un prim pas spre notiunea abstracta de materie limitandu-se doar la atat, caci Apeiron ca si apa lui Thales nu abandoneaza inca terenul concretului.

Locul lui Anaximandru in istoria categoriei de materialitate nu se limiteaza numai la gradul de maturitate logica al ideii sale de materie ci si in sfera ei de aplicatie.

Anaximandru a explicat reflexia asupra dinamicitatii proclamand principiul miscarii ca principiu generator cu caracter etern. Istoria propriu-zisa a conceptului de miscare incepe tot de la Aximandru. Miscarea insa e aratata ca fiind intrinseca lui apeiron, e inteleasa ca auto-miscare a substantei fizicale, marcand o noua nota dialectica . Capacitatea dialectica novatoare a lui Anaximandru se manifesta si in problema contradictiei. Nasterea universului din apeiron primitiv se datoreaza existentei in sanul sau a doua forte contrarii: caldul si recele , a caror infruntare reciproca a declansat procesul de formare a lumii. Principiul contradictiei este deocamdata implicit iar raza sa de actiune limitata.

Cu toate ca e strabatuta de conceptia unui univers laic si dinamic, de efortul catre sistematizare al unui ganditor care refuza sa ramana in limitele ingaduite de tineretea lui istorica, plina de limite– spectaculoasa teorie a inelelor: daca cineva din zilele noastre, fara a face apel la niciuna din cunostintele de astronomie pe care i le pune la indemana stiinta si este ingenios nu va gasi alata solutie mai buna decat cea propusa de Anaximandros.

Pythagora se impune in tema prezentului eseu prin armonia universala prin termenul kosmos care ii este atribuit si prin care toate elementele universului – astre cer univers creand astfel un intreg armonic. O limita care strange toate elementele laolalta , un univers structurat si ierarhizat in care toate celelalte elemente sunt incluse ca parti ale unicului intreg in care limita constituie o granita absoluta care desparte spatiul finitului de ne-limitat ( apeiron ) . la pitagoriceni se vorbeste despre limita corpurilor alcatuita din suprafata , linie si punct .

Un univers structurat si ierarhizat ,in care toate celelalte elemente cu limitele lor sunt incluse ca parti ale unicului intreg apare pentru prima oara la Pythagora ca limita care strange toate aceste elemente laolalta creand astfel un intreg armonic, un kosmos. Aceasta limita se constituie ca o granita absoluta care desparte spatiul finitului de ne-limitat. Ca atare expresia „limita Universului” survine apoi in legatura cu Empedocle.

Isoria ulterioara a conceptului de apeiron asa cum il intelegea Anaximandru merge in directia preocuparii de a lamurii natura exacta a ceea ce se afla dincolo de sfera cea mai indepartata a ouranosulu (cer), care marcheaza limita universului nostru (kenon). Kenon, vid, vacuum- vidul este admis de pitagorici ca un element de separatie intre naturi, si- in particular intre numere. Parmenide ataca iar Melissos, il neaga ca pura nefiinta. Odata cu pitagoricii apar noi consideratii ce duc spre alte aspecte ale apeiron-ului. Limitatul si Ne-Limitatul stau in fruntea Tabelei pitagorice a contrariilor. Aici nu mai avem apeironul lui Anaximandros, ci fie limita spatiala ( sau absenta ei) inerenta conceptiei geometrice a pitagoriciilor care vorbesc limita corpului alcatuit din suprafata, linie si punct( aritmos ), fie un concept muzical unde limita –peras– e gandita ca impunere a unei masuri finite ( in termeni muzicali armonia , in termeni matematici proportia sau logos ). Xenofan din Colon considera ca limita a pamantului intalnirea sa cu aerul, constituindu-se ca linia orizontului, vizibila la picioarele noastre: „ hotarul acesta de sus al pamantului il vedem la picioarele noastre in atingerea cu aerul dar cel de jos se intinde la nesfarsit”. Luata dintr-un text, ca si context, aceasta fraza ne sugereaza existenta a doua granite, hotaruri, limite, fara a se specifica insa intalnirea concreta intre ce si ce, lasandu-ne sa banuim doar o intalnire a cerului cu apa.

Parmenide vorbeste despre „limitele astrelor pazite de un cer atotcuprinzator” si constituindu-se el insusi ca o limita suprema a lumii.

Pentru ca tot vorbeam la inceput de o practica lingvistica vom incerca sa subliniem importanta unei fidelitati fata de limbajul grec, fidelitate care este marcata de epoca in care se face traducerea , de personalitatea traducatorului. Profitand de lucrarea „Fragmentele Eleatilor: Xenofanes: Parmenides, Zenoni, Melisos”: in romaneste cu un comentariu de D.M.Pippidi, traducerea din 1947, reproducem un text pentru frumusetea limbii: „Cunoaste-vei natura vazduhului si toate semnele care sunt in el… cunoaste vei si cerul a toate cuprinzator, de unde s-a ivit si in ce fel – carmuindu-l – nevoia l-a legat ca sa pazeasca hotarele”.

Parmenide intuieste insa si limitele fiintei in contextul seriei de dihotonii logice intre fiinta-on, onta- si nefiinta( me on): „ceea ce este nu poate sa nu fie, ceea ce nu este nu poate sa fie”- enunturi ce echivaleaza cu negarea trecerii de la fiinta la nefiinta si cu corolarul acesteia negarea schimbarii si a negarii( trad. 1893) : „Dicea densului: ceia ce esista cum anu mai pute se voiese a fi, cum s’anu mai pute nasce? Deca s’anu produce, n’aru fi: daca numa anu ave sa esiste, nici c’aru pute fi. Astfelu orice producere e nimicita si peirea este inadmisibila.” La nu mult peste un secol rostirea romaneasca avea sa fie un ceva , un alt ceva , nu neaparat in rau insa ceva care are nevoie de traducere, dovedindu-si inca odata fiinta vie, dovedundu-si ceativitatea si creativitatea poporului savarsitor.

In al doilea rand fiinta este una si nu mai multe. In sfarsit premisa epistemologica: numai fiinta poate fi cunoscuta si numita nu si nefiinta, intr-un cuvat fiinta e o sfera. Majoritatea pre-socraticilor mai tarzii au negat aceasta din urma premisa.

Tot pentru frumusetea textului vom da intreg citatul de la pagina 91-Fiinta : „ Cine miscata in hotarele unor cumplite legaturi sta fara inceput nici sfarsit, de vreme ce Nasterea si Moartea au fost alungate departe, gonite de convingerea adevarata. Amarnica nevoie o tine in starnsoarea hotarului ce o inconjoara din toate partile. De vreme ce (asa cum am spus esista un ultim hotar acesta e implint de jur imprejur asemenea masei unei sfere bine rotunjite in toate partile ei deopotriva cumpanita fata de mijloc. Caci nu-i ingaduit ca fiinta sa fie ici sau colo cu ceva mai mica cata vreme nu esista nefiinta care s-o impiedice sa ajunga la ceva de aceasi natura… ci peste tot neatinsa, fiind in aceasi masura in fie ce punct, se gaseste in aceasi masura inlauntrul marginilor ei.”

Fiinta se determina prin caracterul con-starangator a Limitelor, calitatea lor de „inlantuitoare” fiind subliniata in doua randuri: fiinta este nemiscata „in limitele unor teribile legaturi” si „necesitatea necrutatoare o tine in lanturile limitei”.

Aceasta este o forma in care inceputul de cautare a unui tanar incearca proiectarea propriului viitor asupra trecutului nostru grecesc.

In lipsa unei temelii catusi de cat fundamentata pe cunoasterea directa a autorilor si textelor acestora tema ramane inca o compunere initiatica o calatorie din care sa razbata intentia cautarii, iar lucrul care s-a dorit bine facut ramane inca un bine intentionat.

Ingaduit fie-ne prezentul joc ramas in limitele unei intentii de creativitate pe textele altora mai mari din care am alcatuit prezentul colaj.

Bibliografie:

Liiceanu Gabriel – Tragicul : o fenomenologiea limiteisi depasirii – Buc 1975

Liiceanu Gabriel –Despre limita- Bucuresti, Humanitas,2004

Peter,Francis E. – Termenii filosofiei grecsti, Bucuresti, Humanitas, 1997

Pippidi, D.M. – Fragmentele eleatilor – Bucuresti , Casa scoalelor, 1947

Joja, Athanase- Istoria gandirii antice, vol.1, Bucurest, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1980.

Dutulescu,Fanu – Dictionarul filosofiei, Craiova, Scrisul Romanesc, 1945

Filosofia greaca pana la Platon – Bucuresti, Editura Stiintifica si enciclopedica, 1979

Teodorescu, G. DEM. , Istoria filosofiei antice: Orientul.Grecii.Romanii.Crestinii.Anii 600 A. CR. – 750 P.CR/ de Teodorescu G. DEM, licentiatu in litere si filosofia de la Paris, profesoru in cursulu superioru alu liceulu „Mateiu Basarabu Bucuresci: Lito-Tipografia Carol Gobl”, 1893.

Anunțuri

3 răspunsuri to “Despre limita(part 1)”

  1. Phosphoros Ianuarie 27, 2008 la 3:38 pm #

    Buna prezentare. Te felicit ca ai pus eseul de fata pe blog 🙂

  2. waszlaw Ianuarie 27, 2008 la 3:39 pm #

    iti multumesc

  3. gigi capsunaru Ianuarie 30, 2008 la 2:01 pm #

    Nene ma doare ochii da’ atat doliu ! Mama ce gusturi grafice ai , parca ai fi Bacovia ! Io cautam ceva despre ce stie oamenii in privinta tzarcului asta da’ Univers ( firear mama lui sa fie ca nu sa’ mai termina dom’le ) si am dat paste asta a lu matale offf intrebarea mea este : unde sa termina universu’?
    Zau, pupatzi-as ochelarii ( ca sigur ai , macar da’ soare ) daca imi spui treaba asta dau o bere cat ligheanu ! Mersi si am sa mai vin pe aici ca vad ca esti meseriac nene ! Pa, si ai grija da’ matale !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: