Lippi. Evolutia viziunii perspectivale. Scurta prezentare.

29 Dec

Fecioara cu Pruncul cu Ingeri si Sfinti. Inceputul anilor 1430. Perioada de formare a stilului artistului prezicand complexitatea unor lucrari ce vor urma.Figurile orientate catre interior, correlate cu punctual de vedere jos aduc in evident si mai mult monumentalitatea treptelor catre tron. Dualitate a constructiei cromatice, pe de o parte circularitatea unor nuante de roz, de sus, inspre stanga, de la liliac, spre un roz palid iar apoi pe parte dreapta in sus, trecand prin purpuriu, un roz moale si inapoi spre liliac. Aceasta circularitate cromatica este in armonie  cu continutul spatial dar este in mod constant insotita de albastrul static din fundal ce unifica paleta cromatica cu spatial pictural plat. Intreaga constructive arhitecturala pleaca de la aceasta dualitate cromatica.

Altarul barbidori. Punctul de vedere este din nou transpus usor in jos, astfel incat semicercul capetelor de ingeri cade usor in timp ce se pierde spre fundal.Interiorul este simplu, dreptunghiular, marcat de balustradele ce curg de la stanga la dreapta. Figurile sunt centrate in jurul Fecioarei, nu avem insa un spatiu gol ci avem o multitudine de detalii complexe care duc la o oarecare aglomerare.Un usor sentiment de nesiguranta este accentuat de coloanele de ambele parti ale Madonnei care se imbina cu limita cadrului imaginii formand aparenta unui triptic gotic care aici insa se imbina perfect intr-o singura piesa. Elementul iluzoriu slabeste astfel, doar Fecioara cu pruncul si sfintii ingenunchiati au de exemplu o soliditate absenta compozitiei in totalitatea sa, in care tridimensionalitatea a fost neutralizata.

In scena culoare insa are un rol important, repetare anumitor culori aduce unite compozitiei, repetare care nu are loc doar intre elementele decorative si de arhitectura sau doar intre personaje sau in cadrul corpului unui singur personaj ci intre ele, intre griul deschis al tavanului ce e reflectat si prin fereastra iar apoi in haina Madonnei, de exemplu. Repetare culorilor insa reprezinta si aici, in cadrul personajelor in special, un ciclu, bazat in special pe purpuriu, rosu aprins, violet si roz, culorile intense aparand deseori in petice din fundal iar tonurile domulite in prim plan, care provoaca un joc al intensitatiilor in cercul spatial al personajelor ,repetitiile facand parte din jocul spatial, tesand un tipar care leaga elementele separate compozitional.

Madonna Tarquinia.Datata 1437 prezentarea dramatic a detaliului plastic este si mai remarcabila. Spatiul intunecat din vesmantul fecioarei cu piciorul extins al proncului-relatie la fel de expresiva ca apropierea dintre tron si liniile ce dau perspectiva care intra  abrupt in tablou.  Este totusi dificil sa intuim adevarata extindere a spatiului perspectival. Culoarea leaga din nou intre ele formele aglomerate. Tonurile de roz si gri ale pielii personajelor se repeta peste tot, lafel si culoarea peretelui ce se vede pri culoar are ecouri puternice in maneca fecioarei. Daca aglomerarea de forme si jocul culorilor, leaga aceasta lucrare de Altarul barbidori, punctual de vedere inalt si perspective abrupt fac legatura cu “Incoronarea Fecioarei”.

Tronul, pe o platform elevata.constructia spatiala se dezvolta astfel in fata si in jos, factorul cel mai important e insa punctual de vedere, aflat deasupra capului fecioarei. Impreuna cu constructia arhitecturala, acest punct de vedere are alte efecte semnificative asupra compozitiei. Astfel suprafata podelei este supra-extinsa, creandu-se adancime. Liniile de albastru inchis si deschis din partile laterale superioare amplifica, prin relatie cu ortogonalele podelei, care este una de similitudine a directiei, efectele acestei constructii plastic.

Acest punct de vedere inalt accentueaza si boltile suspendate ale tripticului, formula devenita deja invechit. Intreaga perspective atrage ochiul spre zona pe care ele o incaseteaza.forma de tranzitie a lucrarii este astfel subliniata, rezultatul fiind similar cu cel al altarului barbidori, formle pandantive sunt aproape in contact cu bratele tronului, in acest fel o forma arhitecturala aflata adanc in spatiul pictural devine asocialte cu parti ale cadrului lucrarii.

Figurile sunt reprezentate in conformitate cu regulile unei perspective unificate, singura limita fiind data de capacitatiile tehnice ale artistului. Aceasta redare perspectivala a personajelor, intr-un spatiu aglomerat, cu punct de fuga inalt da nastere unei lucari aproape unice in picture italiana de secol XV.

Culorile puternice sunt rezervate aproape exclusive grupului central de sfinti ingenunchiati, spre lateral tonurile devin dominate de puternice accente de gri. Distrbutia si gradarea culorilor subliniaza din nou conceptia perspectivala catre centru, atragand totusi atentia asupra unei constructii atente si elaborate ale laturilor.

Dar abia in Buna Vesire din S.Lorenzo, Lippi atinge pe deplin o solutie armonioasa in problema conceperii unui spatiu pictural adanc. Spatiul pictural este aproape patrat, nu mai exista bolti care sa faca legatura cu un trecut gotic. Punctul de vedere se afla in mijlocul lucrarii, undeva in dreapta coloanei central. In vederea realizarii acestei perspective artificial o joaca baze plane din prim-planul lucrarii, chiar in partea inferioara ia nastere o treapta,paralela cu solul, apoi insa, o alta treapta se ridica transversal. Fiecare dintre platforme e contrabalansata de o elevatie similara ce o strabate transversal.

Personajele sunt concentrate in inferioara, din fata a constructiei perspectivale; miscarea actiunii cat si atentie figurilor se desfasoara de la stanga la dreapta, atingand un punct de concentrare in zona Fecioarei. Constructiile arhitecturale,puternic luminate,  pornesc din zona acesteia pana aproape in punctul in care se pierde spre orizont. Sirul de cladiri din partea opusa sustin aceasta constructie perspectivala.  Punctul de fuga se suprapune aproape total cu pilonul central, vazandu-se totusi o cladire rosiatica in departare a carei cromatica se suprapune cu haina ingerului din dreapta in prim plan. Aceasta ne fiind insa singura asociere cromatica importanta: verdele inchis de pe aripile aceluiasi inger isi gaseste ecoul in vegetatia din fundal, aceste doua asocieri stabilind legatura dintre prim-planul lucrarii si punctele departate ale constructiei perspectivale. Punctul de plecare in imaginarul picturl il reprezinta, cu o extraordinara claritate ingerul din stanga parca urmarindu-l pe privitor. Prin miscarea bratului sau asigura ca privirea nu este impinsa catre departarea perspectivala ci catre Arhanghelul Gabriel ingenuncheat a carui profin ne duce imediat la prezenta gratioasa a Fecioarei. Apoi imaginea fuge, dealungul constructiei arhitecturale in departare, catre punctual de fuga, moment in care pilonul central isi face efectul, aducand interesul din nou in primul plan.  Avem astfel un sistem de balanta dinamica, ritmica, un sistem de miscare si contra-miscare.

Buna-Vestire Munchen–  aglomerarea de personaje din lucrarile timpurii e inlocuita de o aglomerare de forme arhitecturale. Figurile in sine devin mai putin robust, parca pierzandu-se in favoarea fundalului. Distinctia dintre liniile care se dezvolta parallel cu solul datorita arhitecturii, dar in special diferitelor elevatii ce deriva din elevetiile din primul plan si liniile diagonale, este clara.  Aceasta complexitate si aglomerare de forme si caracteristici arhitecturale mentine tensiunea suprafetei  picturale. Paretii laterali sunt intr-atat de mascati (truncated) incat deschiderea catre gradina pare a se situa deasupra scenei principale si nu in spatele ei. O complicatie majora deriva din trunchiul de copac, asemanator unui stalp, din fundal, acesta coincide cu punctual de fuga, in acelasi timp umple deschiderea unei port aflate in departare. Forma acestui trunchi poate pe de alta parte sa fie asociata coloanelor din primul plan,  asociere intarita de prezenta porumbeluli ce mascheaza partea superioara a trunchiului suprapunandu-se in acelasi timp parti superioare a deschiderii catre gradina.

Importanta constructiei spatiale se poate observa analizand copia acestei lucrari, copie ce se afla la Accademia in Florenta si desi reproduce cu exactiate structura compozitionala, altereaza in mod vadit proportiile, pilastri si coloanele se subtiaza, cornisele isi pierd din grutate, spatial pictural nu mai pare umplut de forme cubice. Trunchiul de copac din departare isi pierde legatura cu arcul de legatura dintre scena si gradina, porumbelul isi pierde rolul stilistic de legatura.

Madonna si Pruncul, de la palatal Pitti, probabil terminat in 1452, este una dintre cele mai extreme incercari ale artistului de a imbina spatial geometric cu suprafata plana pentru care este conceput. Aici din nou culoarea joaca un rol important si avem iarasi distinctia clara dintre ortogonalele si transversalele ce alcatuiesc spatial picturala.  Figurile isi regasesc , pe de alta parte, aici functia primara. Tavanul prin formele sale intrerupte, dar si prin faptul ca este el insusi interrupt de o interventie orizontala, privirea nu este invitata sa patrunda fara pauza in departare. Pe de alta parte atat punctual de fuga cat si central geometric al piesei, ne invita direct la contemplarea chipului fecioarei. Legatura dintre noi si lumea picturala este data de privirea Madonnei.

Nu mai avem aici o variatie circular a culorilor ci crearea unor cupluri cromatice formate din perechi cu tonalitati de intensitat similara la diferite adancimi in spatial pictural. Nuanta de gri albastrui cu verde a mantiei fecioarei se regaseste de exemplu in la figura din extrema stanga a compozitiei. Culoarea de pe vesmantul ce ii acopera Mariei capul reapare la figura din dreapta ce are un cos pe cap.  Nu doar gradarea nuantata a culori devine un mijloc de mentinere a echilibrului compozitiei, culorile aprinse fac leatura intre lanul de mijloc si planul indepartat in timp ce culoruile temperate, griuri, nuante moi de rosu ori alastru, leaga prim-planul de planul de mijloc. Aceste cupluri de culori ofera o contrabalanta la presiunea crescanda a cerintelor spatiului perspectival.

In Funerariile Sfantului Stefan, datat 1460, ies in evident elementele contrastante ale stlului tarziu al lui Lippi. Nuantele  rosu,alb si negru puternice, correlate cu verdele palid ce coloreaza podeaua, duc privirea in mod ferm spre interior. Linia coloanelor puternic laminate cat si figurile ce nu se opun extensiei spatial aduc o puternica tenta de adancime. Ideea de chilibru isi pierde aici rolul dominant fiind inlocuita cu idealul unui spatiu triumphant si a unei adancimi perspectivale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: