Arhiva | Uncategorized RSS feed for this section

Doua povesti absolut ne-paralele si a caror legatura cu realitatea este pura coincidenta:

10 Iul

Unu e un om mare cu barba- alura de intelept bahic, ironic, zambitor, placut ochiului si mintii. I-a placut intotdeauna sa tina cu puterea, ca de, a face opozitie te cam scoate din circuit. Se face ca a fost alaturi de Iliescu cand minerii fluierau strada, alaturi de Constantinescu cand iar dadeau minerii sa fluiere strada si alaturi de Basescu cand doar se vorbea de mineri, cu un ton grav si raspicat. Relatia cu minerii e frumoasa si speciala. Scrie in schimb bine si vorbeste, cel putin, la fel de bine… asa ca macar aici, ne putem inchipui rapoarte pline de iz metafizic, turnand de parca s-ar vorbi de ingeri ori de artele frumoase.

Al doilea in schimb scrie al naibii de prost, asta atunci cand decide sa scrie, ne putem deci inchipui rapoarte saracacioase, lipsite de imaginatie, rapoarte ce, desigur, se lovesc de propria lor limita, adica „peras”, ca sa nu ne incurcam in termeni. Acest al doilea personaj da dovada de o oarecare constanta – uraste comunismul, implicit il uraste pe Iliescu si deci, dupa cea mai clara logica de liceu, si pe Crin Antonescu.

Amandoi se perindau liber prin Paltinis, frumos si linistit loc. Noica era lasat in pace, ei erau lasati in pace…din cand in cand doar, cate cineva era tras de urechi sau prins, asemeni unui peste, atras de momeala filosofiei in lacul care se numea vila 12. Dupa 90 amandoi au dus-o bine, bine, au primit cadou o editura, au primit cadou niste posturi ministeriale…de parca ei se numeau Dinescu.

Azi amandoi sunt basisti de nota 10, cinste lor, se vede ca e nevoie de ani de munca in slujba patriei pentru a ajunge la vila lac… la vila 12 trebuia doar sa bati la usa.

O seara faina.

Blaga si vama

10 Feb

 

Si teama lui Blaga (teama indousa, desigur)…acest disident faimos…

Serios si punctual…instig.

22 Sep

1. de ce fara violenta, de ce sa nu dam foc la guven, de ce sa nu dam cu pietre de pavaj? de ce sa nu il tratam pe basescu cum in genere sunt tratati despotii… istoria ne spune ca o parte din ei au ramas fara cap.
2. exista libertate de expresie, tismaneanu poate sa scrie ce vrea… dar, in acelasi timp, poate si sa fie scuipat in fata…e un lant de fapte si consecinte; poate ca ce ce il va scuipa in fata va suferi rigorile legii, ceea ce e normal, dar in acelasi timp gestul sau e la fel de asumat ca vorbele lui tismaneanu.
3. altminteri hai sa ne prefacem ca totul e ok, ca democratia merge bine pe la noi si sa ne prefacem ca toti idiotii au habar de politica si ca elitele lui basescu sunt chiar valoroase…hai sa ne prefacem.
4. nu exista cale de mijloc…

p.s. hai sa ne gandim ce merita Roberta Anastase, acest membru marcant al Rechtsstaat-ului roman.

Na inteligenta…

22 Sep

Deci in psd sunt balauri…ne spune desteptu’ pamantului in spiritu’ lu tismaneanu. Bravo nene, bravo, comunistii e vinovati, frate…esti cool.

P.S. de ce orice ἰδιώτης crede ca stie istorie si interpreteaza lumea ca atare…? Nu au oamenii astia nimic mai bun de facut?

Revin

22 Sep

fortat de faptul ca suntem un neam de prosti…am revenit

trebuie sa mai si radem!

17 Mai

http://www.catavencu.ro/identificati_teroristul_national_si_international-13905.html

O problema decisiva. Text de muza mea.

14 Mai

Nozick justifica telul introducerii in lucrarea “Anarhie, stat si utopia” a unei sectiuni ce poarta titlul “Teoria lockeana a achizitiei” sustinand ca aceasta ar adauga complexitate intregii structuri dezvoltate in ceea ce priveste indreptatirea achizitiei. Abordarea incepe de la modul in care Locke gandeste dobadirea justa a unei proprietati, anume, posedarea unui obiect porneste de la amestecul muncii cu respectivul obiect ceea ce insa naste inevitabil un set aparent imbatabil de contradictii, de exemplu daca cineva ar arunca o conserva cu suc de rosii in ocean poate aces test fii considerat un amestec al muncii cu un anume obiect. In esenta toate intrebarile de acest tip incearca sa formuleze o limitare a ceea ce poate sa fie considerate munca suficienta dobandirii unui anume bun. O interpretare naiva a teorie lui Locke ar sugera ca imbunatatirea unui obiect ar garanta dreptul deplin de proprietatea asupra acestuia ceea ce desigur, subliniaza Nozick, este nerealizabil daca setul de obiecte imbunatatibile este limitat. Apoi Nozick foloseste exemplul insusirii unei granule de nisip pentru a ilustra idea conform careia actul de luare in posesie poate interveni asupra libertatilor celuilalt sugerand insa intuitive ca acest caz in particular nu este problematic, existand inca o multitudine de asemenea particule pe care altii le-ar putea la randul lor folosii. Esential este insa daca insusirea unui obiect inrautateste situatia celorlalti.
Aici Nozick introduce un principiu, pe care-l denumest “clauza lockeana” si ce e menit sa solutioneze aceasta problema: o luare in posesie trebuie sa pastreze disponibil un set suficient si calitativ identic de obiecte ce pot fi, in comun, folosite de catre ceilalti. Nozick aduce si un contra-exemplu ce in esenta ar nega toate luarile in posesie din trecut pana in prezent daca , undeva in sirul de trecerii obiectului din posesia unui in a altuia, clauza a fost incalcata. Nozick sustine ca acest argument depinde de modul si de intensitatea in care “Clauza Lockeana” este gandita si interpretata. In plus el se intreaba daca intr-o lume in care lipsesc obiectele accesibile si folositoare situatia ar putea fii intr-adevar inrautatita aducand aici o serie intreaga de argumente si consideratii epirice in favoarea proprietatii private fata de satisfacerea clauzei. Dificultatea ar rezida insa in gasirea unui raspuns satisfacator la intrebarea : “Raportat la ce nu inrautateste insusirea de tip lockean a unor obiecte starea oamenilor ?” Nozick sustine ca raspunsul la aceasta intrebare depaseste scopul lucrarii sale sugerand totodata ca ar fii totusi necesara evaluarea valorii economice a achizitionarii originale (de exemplu bazandu-se pe procentul veniturilor din resurse naturale, mai degraba dacat din actiunea umana.)
Urmatoare sectiune trateaza specific “clauza” sugerand ca orice teorie de justitie rezonabila trebuie sa se bazeze pe o clauza similara celei propuse de Locke, cu alte cuvinte, dreptul la proprietate nu poate fi conferit prin nicio modalitate valida, daca situatia altora, carora le lipseste libertatea de a folosi un obiect insusit, se inrautateste. Modul de inrautatire este subliniat caci clauza nu include alte tipuri de inrautatire, ca de exemplu limitarea dreptului altora de achizitie sau situatiile care creaza competitie pe piata . Nozick sustine ca daca cel ce isi insuseste un bun ii compenseaza pe cei carora le-a produs o inrautatire, clauza ramane in picioare.
Filosoful trece apoi la studierea problemei justetiei actului de transfer al unor bunuri sugerand ca orice teorie a achizitiei trebuie sa tina cont si de aceasta latura. In mod central el sustine: “ Daca insusindu-mi toate rezervele unei anume resurse incalc clauza lockeana, atunci o incalc si insusindu-mi o parte si achizitionand tot restul de la persone care si-au insusit partea lor respectand clauza ”. Nozick sustine ca titlul cuiva de proprietate include o “umbra istorica” a clauzei, astfel purtatorul unui titlu de proprietate nu-l poate transfera intr-o aglomerare ce incalca clauza si nici nu il poate folosi intr-un fel ca incalca clauza inrautatind situatia altora. Nimeni nu poate apropria singura sursa de apa din desert si apoi sa-i priveze pe ceilalti de ea, impunand un pret exorbitant, de exemplu. Chiar daca putul exista datorita muncii sale, chiar daca aproprierea îi da dreptul sa faca orice cu el, in asemenea cazuri clauza nu se poate aplica in totalitate, intrucat proprierea deplina nu implica neaparat si sporirea binelui omenirii. In asemenea cazuri de forta majora, ca si i cazul unor calamitati – Nozick presupune existenta mai multor astfel de puturi in desert, care asaneaza insa, in urma unei catastrofe, in afara de unul singur – , se impune cu necesitate, cred eu, inchierea unui contract, a unei intelegeri, intre proprietar si comunitatea respectiva. Contractul ar trebui sa prevada doua clauze: 1.sa se ofere fiecarui membru al comunitatii atat cat are el nevoie (astfel, nu se incalca nici clauza non-risipei) si 2.acest lucru sa presupuna un pret accesibil tuturor. Mai departe Nozick sustine ca daca cineva detine totalitatea unor bunuri vitale altora aceast lucru nu inseamna in mod necesar ca insusirea acestor bunuri sa fi inrautatit situatia unor personae. Ca exemplu citeaza cazul unor cercetatori medical ice descopera un tratament active si efficient dar ce refuza s ail vanda in afara termenilor stabiliti de catre el.
Acesta ar fii deci un scurt rezumat al expunerii lui Nozick cu referire la teoria lockeana a achizitiei cat si a clauzei ce deriva din aceasta , am mai putea aduce desigur in discutie modul in care Nozick contracareaza abordarea lui Rawls, aceasta insa nu adauga nimic problematicii ca atare, problematica ce a fost definite in cele doua sectiuni aduse in discutie.
Daca problema insusirii originale a unor bunuri ar parea intr-o discutie actual si in cadrul sistemului economiei de piata (pe care Nozick nu o neaga, sustinand idea conform careia clauza nu ar interfera asupra acestuia-desigur in planul discutiei asupra transferului proprietatii) usor deplasata (desi in plan teoretic ar oferi anumite problem cel putin interesante a caror scop ramane insa unul pur teoretic daca nu chiar purtand o usoara nuanta de ludic; de exemplu, se poate intampla ca cineva sa isi insuseasca un bun fara a avea ca scop acest lucru, prin forta imprejurarilor. Sa luam exemplul unui naufragiat pe o insula pustie, asemeni lui Robinson Crusoe. In momentul in care acesta incepe sa prelucreze resursele pamantului respectiv pentru a putea supravietui, clauza lockeana îi permite sa revendice. Asadar , naufragiatul devine proprietarul intregii insule), problema transferului proprietatii nu isi pierde din actualitate, o fundamentare teoretica a acestuia pare chiar, cel putin in context local, din ce in ce mai necesara. Statul, in forma-I politica contemporana, garanteaza proprietea, (articolul 44 al Constitutiei Romaniei, de exemplu) nu ofera insa o definitie necesara a aceasteia si nici un fundament teoretic ce poate asigura ceea ce practica legislative consemneaza in maniera pragmatica.
Ar mai trebui facuta o precizare inainte de a continua. Presupunand ca astazi o persoana isi ridica o cocioaba rudimentara la periferia unui oras, gest ce in legatura cu legiile statului este firesc illegal, el totusi imbunatatind atat valoarea cat si utilitatea si productivitatea respectivului teren iar nimeni nu este in mod decisive lezat de aceasta luare in posesie, avem aici un caz original de insusire a unei proprietati? Raspunsul la aceasta intrebare ar trebui sa aiba un ecou practic profund. In vederea oferirii unui raspuns insa ar trebui gasite definitii pertinente, clara, concludente si pe cat se poate atot-cuprinzatoare a termenilor de proprietate si stat cat si o clarificare a tuturor factorilor implicate (de la factori de natura functional la factori de ordin estetic)- dupa cum am spus mai inainte, din punct de vedere legal si pragmatic acest caz nu pune nicio problema avem deci, dupa cum am precizat mai sus, o problema teoretica ce insa are potentiale implicatii practice caci statul, in forma sa actual nu poate trece cu vedere un asemenea exemplu. Oricare ar fii raspunsul la aceasta problema, cat si la altele foarte similar, ea ar trebui pusa in discutie obiectiv (nu ne referim aici la opinia noastra personala – acest caz nu incalca clauza lockeana si deci proprietatea ca atare trebuie sa apartina celui ce a revendicat-o).
Sa trecem acum la problema transferului de proprietate, problema unde exemplele nu sunt doar de ordin filosofic ci cauzeaza si dificultati pentru teoria si practica dreptului. Sa luam cazul retrocedarii unor immobile nationalizate in perioada regimului communist, achizitionate legal dupa 1990 iar apoi revendicate de catre fostii proprietari carora respectivele bunuri le fusesera confiscate. Avem aici un paradox, o dubla lezare a principiului conform caruia insusirea unei proprietati nu trebuie sa lezeze interesele ori bunastarea altcuiva. Nu vom discuta aici despre confiscarea ce a avut loc in trecut, confiscare firesc in neconcordanta cu princpiile propuse de Nozick, a carei implicatie insa nu schimba in mod essential discutia. Insa daca o persoana a achizitionat un imobil ce fusese confiscat, am putea spune ca acea persoana a incalcat clauza, adica a lezat, prin achizitionare, drepturile altcuiva asupra respectivei proprietati si asupra accesului firesc pe care aceasta trebui sa il aiba la respectivul imobil? Dar in caz ca raspunsul este nu atunci nu lezeaza cel ce cere o retrocedare acelasi drept a celui ce achizitionase dupa revolutie proprietatea. Aici intervine insa, credem, implicatie pe care statul, (un stat, dupa Nozick, abuziv, opus statului minimal) o are si vinovatia pe care acesta o poarta. Statul nu s-a schimbat dupa 1990, statul ca atare ramane aceasi entitate, vinovatia lui nu se prescrie dupa o schimbare de regim. Am putea astfel spune ca vinovatia pe care persoanele fizice ori juridice o poarta in context contemporan deriva din insasi natura tipului de stat pe care Nozick il critica. Astfel, a aduce ca exemplu aceasta problema demonstreaza inca o data teza principala a lui Nozick, intr-o alta formula statala aceste chestiuni nu ar avea relevant caci ar devein imposibile caci principiile clauzei s-ar aplica invariabil. Nu vrem sa alaturam democratia capitalista si dictatura comunista, aceasta alaturare insa devina totusi mai mult decat o sugestie absurd atunci cand avem in vedere ca aceste doua sisteme se opun ambele statului minimal prin excesul de care dau dovada. Vina comunista rezida in confiscarea abuziva, vina capitalista in vanzarea si, prin intermediul justitiei, retrocedarea ulterioara a imobilului. Avem deci un paradox pe care insasi viziunea politica si legala asupra proprietatii ca atare il produc.
Am mai putea aici aduce in discutie example de achizitionari abusive, trebuie insa sa recunoastem ca Nozick a acoperit in mare in textul sau tipurile principale de abuz, el neputand insa prezice situatia cu care avea sa se confrunte lumea comunista dupa caderea acestui regim.
Speram ca am ilustrat cu succes ideile expuse de Nozick cat si modul in care ele pot avea implicatii modern ori pot crea paradoxuri etice si juridice aflandu-se in evident conflict cu sistemul legal ce se opune statului minimal, asa cum a fost propus de el.